In Europa, instrumentele optice utilizate pentru imbunatatirea vederii au aparut in urma cu aproximativ 700 de ani. De atunci s-au perfectionat constant, pana la forma si tehnologiile avansate din prezent. In cele ce urmeaza va prezentam evolutia cronologica a ochelarilor in Europa si mai apoi, in America.
Inainte de anii 1200 d. Hr.
Oamenii din Antichitate considerau ca vederea este “cel mai minunat dintre cele cinci simturi” dedicand vederii numeroase studii. Romanii cunosteau tehnica de realizare a sticlei si stiau sa mareasca lucrurile cu ajutorul unor sfere din sticla umplute cu apa. Totusi, inca nu stiau cum sa foloseasca sticla pentru a vedea mai bine.
Anii 1200 d. Hr.
Venetienii au folosit pentru prima oara cuartul, numit popular „cristal de stanca’’, in scop optic. Ei au descoperit ca, daca era slefuit foarte bine sub o forma convexa, cuartul marea obiectul in fata caruia era asezat. Ei foloseau cuartul slefuit pentru citit, denumindu-l „piatra de citit” pentru a mari textul, ajutand-i astfel sa vada mai bine scrisul.
Anii 1300 d. Hr.
In anul 1301, „inspectorii” artelor din Venetia au permis mestesugarilor sa slefuiasca cuartul pentru a obtine lentile pentru citit si apoi sa le comercializeze. Insa, acestia trebuiau sa le vanda ca si „sticla de citit” si nu ca pe un cristal, pentru a preveni frauda. Astfel, incepand din secolul al XIV-lea arta de a realiza lentile pentru citit era deja o practica obisnuita.
Anii 1400 d. Hr.
Odata cu inventarea tiparului a crescut foarte mult si numarul cartilor, ceea ce a dus si la o crestere foarte mare a cereri pentru „lentile pentru citit”. Tot in aceasta perioada au inceput sa se caute solutii pentru purarea ochelarilor pe nas, in fata ochilor, pentru a permite purtatorilor realizarea activitatilor care necesitau folosirea mainilor. De asemenea, din a doua jumatate a secolului al XV-lea, ochelarii pentru miopie erau deja montati cu lentile biconcave.
Anii 1500 d. Hr.
In secolul al XVI-lea comercializarea lentilelor s-a extins in intreaga Europa, impunand-se astfel realizarea unui Regulament al Breslei Opticienilor, care sa reglementeze modul de realizare si de comercializare a lentilelor. Tot in aceasta perioada opticienii au devenit tot mai interesati de inventarea unor rame pentru lentile, acum inventandu-se primele sisteme pentru prinderea lentilelor la ochi. Printre primele materiale utilizate pentru realizarea ramelor erau: pielea, oasele arcuite (astfel incat ramele sa se aseze bine pe nas) si metalul (acesta incadra lentilele si se atasa pe nas cu ajutorul unui arc de torsiune, care era insa foarte incomod).
Anii 1600 d. Hr.
Nevoia de a purta ochelari a fost sustinuta continuu de studiile oftalmologice din secolul al XVII-lea. Primul cercetator care a separat si a ordonat lentlele in functie de indicele de corectie a fost portughezul Benito Daza Valdés: in anul 1623 el a realizat un sistem de masurare a lentilelor care se apropia inital de centimetri, acum inlocuite cu dioptrii. Lucrarea sa, numita „Folosirea lentilelor pentru toate tipurile de probleme de vedere", a fost precoce timpului sau, insa ceea ce a stabilit el a fost confirmat trei secole mai târziu de cei mai importanti cercetatori in oftalmologie.
Anii 1700 d. Hr.
Apar noi descoperiri in domeniul opticii precum inventarea ochelarilor bifocali, a lornietei (binoclu mic folosit la spectacole) si a monoclului. Ochelarii si noile instrumente optice aveau diferite stiluri si au devenit accesorii vestimentare, dobandind o valoare tot mai mare ca simboluri ale statutului social, in functie de materialele din care erau realizate (aur, argint, metal).
Noile descoperiri in domeniul opticii si dezvoltarea tehnicilor si a materialelor de realizare a ochelarilor au impus gasirea unor solutii noi, mai practice, de sustinerea a ochelarilor. Astfel, opticianul britanic Edward Scarlett a fost primul care a perfectionat, între anii 1727 si 1730, „ochelarii de tample” (bratele ochelarilor): acestia aveau brate laterale rigide care apasau pe templele si care se incheiau in bucle mari.
Odata cu descoperirea „Noului Continent” (in secolul al XV-lea) si cu cu mutarea europenilor in America, acestia au luat cu ei si lentilele de vedere, pe care au continuat sa le perfectioneze. Astfel, in anul 1784 politicianul american Benjamin Franklin a inventat lentilele bifocale.
Anii 1800 d. Hr.
In secolul al XIX-lea cei mai populari ochelari sunt cei „pince-nez”. Acestia semanau foarte bine cu ochelarii din sec. al XVI-lea, aveau lentile rotunde, nu aveau brate si se prindeau pe nas cu ajutorul unui arc. Tot in aceasta perioada, in anul 1873, americanul John Wesley Hyat inventeaza si patenteaza celuloidul, prima forma cunoscuta de plastic industrial. Cativa ani mai tarziu au fost inventate, de catre compania americana Spencer Optical ramele din plastic, permitand realizarea unor forme de ochelari de neconceput pana atunci.
Anii 1900 d. Hr.
Datorita imbunatatirii continue a tehnicilor si a materialelor utilizate pentru confectionarea ochelarilor, acestia au devenit nu doar un instrument medical de imbunatatire a vederii, ci si un accesoriu pentru protejarea ochilor. Tot in secolul al XX-lea se schimba si perceptia oamenilor asupra purtarii ochelarilor. Datorita numeroaselor imagini cu celebritati din lumea filmelor, a modei, a culturii si a politici, ce poarta ochelari, acestia au devenit un accesoriu la moda, foarte apreciat, ce reflecta personalitatea si stilul celui care ii purta.
Anii 2000 d. Hr.
In domeniul opticii si al optometriei, secolul al XXI-lea se caracterizeaza prin cautarea de materiale noi, combinate cu noile tehnologii si idei de design unicat. Printre europeni, italienii fiind liderii mondiali in acest domeniu.
In concluzie, istoria europeana a ochelarilor are o vechime de peste 700 de ani si isi are originea in regiunea italiana Veneto. Tu ai stiut care este originea ochelarilor in Europa?